| |
|
|
| |
|
ContiTech investeşte într-o staţie de autobuz pentru angajaţii săi de la Carei autor :
elias, Miercuri, 29 Iun 2011 |
ContiTech Fluid Automotive România SRL Carei va investi 72.000 de euro pentru a realiza o nouă staţie de autobuze. Obiectivul va fi tranzitat zilnic de circa 45 de autobuze şi microbuze pentru angajaţi. Investiţia va fi realizată în cursul următoarelor trei săptămâni. “Această investiţie a fost necesară în primul rând datorită creşterii numărului de angajaţi. Asigurarea transportului angajaţilor este unul din beneficiile oferite de societatea noastră. Noua staţie va cuprinde un sens giratoriu, o zonă pentru parcarea autobuzelor şi una pentru parcarea microbuzelor, locuri de parcare suplimentare şi spaţiu de aşteptare pentru angajaţi”, a explicat Rafael Mansurov, directorul SC ContiTech Fluid Automotive România S.R.L. Iniţiativa societăţii a fost sprijinită şi de Primăria Carei. “Considerăm că această iniţiativă este binevenită. Până în prezent, infrastructura oraşului nu acoperea necesarul locuitorilor în această privinţă”, a spus primarul Careiului, Eugen Kovacs. Noua staţie de autobuz va fi zilnic utilizată de aproximativ 15 autobuze şi microbuze care vor asigura transportul a 1.261 angajaţi.
Vizite : 485 , Rating : 0 |
COMENTARII DE LA CITITORI ( 0 comentarii )
ADAUGA COMENTARIUL TAU|
Responsabilitatea juridica revine in totalitate autorului. |
| | |
|
|
|
|
|
| |
|
|